Dezumflarea mondială: Scandalul silicoanelor

Cel mai titrat subiect medical din ultimele zile este legat de poten?ialul cancerigen al implanturilor mamare cu silicon de tip PIP (Poly Implant Prostheses).

După raportarea mai multor cazuri de cancer și a unui deces (limfom cu celule mari anaplazice, ALCL), autoritățile franceze au anunțat că recomandă femeilor să își scoată aceste implanturi ca o măsură preventivă (Ministere en charge de la Sante). Fabrica unde au fost produse protezele PIP a fost închisă încă din 2010, când s-a descoperit că se folosea un silicon industrial, non-medical (utilizat pentru componente electronice sau saltele), iar compania producătoare a fost acționată în justiție de statul francez. În Franța, cheltuielile intervențiilor de schimbare a protezelor mamare vor fi suportate de asigurări dacă procedura inițală a fost o operație de chirurgie reconstructivă după cancer de sân. Pe de altă parte, britanicii nu au formulat o astfel de recomandare și au acuzat autoritățile franceze de alarmare inutilă (DailyMail).

Până la retragerea de pe piață, 100.000 implanturi PIP au ajuns în sânii femeilor din toată lumea (potrivit ProTV), fiind cele mai ieftine proteze mamare. Problemele au apărut atunci când s-a constatat că aceste implanturi sunt mai fragile și se rup mai ușor, dând naștere la complicații. Mai mult, au fost raportate 8 cazuri de cancer la femei cu implanturi PIP.

Semne de întrebare privitor la riscul de cancer asociat implanturilor de silicon au apărut încă din 1996, însă nu au existat (cum de fapt nu există nici acum) suficiente dovezi pentru formularea unei recomandări.

Dacă vreți să vedeți cum ar arăta sânii fără implanturile de silicon, puteți folosi simulatorul e-Stetix 3D:

Add comment


Security code
Refresh