În fața bolii

Niciodat? nu ne-am gândi c? ni s-ar putea întâmpla nou? sau cuiva apropiat. Îns? cu to?ii suntem susceptibili s? ne îmboln?vim.

În fața unei boli grave, poate chiar incurabile, individul trăiește o reacție emoțională complexă, descrisă în modelul Kübler-Ross de către psihiatrul american de origine elvețiană Elizabeth Kübler-Ross. Acest travaliu psihoemoțional parcurge 5 etape – negare, furie, negociere, depresie, acceptare – și este considerat normal dacă se întinde pe durata a până la 6 luni. Modelul a fost inițial descris ca un proces de coping în fața morții/durerii – fie la persoane cu boli terminale, fie la cei care au suferit o pierdere majoră (decesul unei persoane apropiate din viața lor, despărțirea de partenerul de viață). Ulterior, s-a constatat că acest cocktail emoțional este prezent și la cei diagnosticați cu HIV, cancer sau boli invalidante (ex. care necesită amputarea unui membru).

Nu este obligatoriu ca o persoană să treacă prin toate cele 5 etape sau să le parcurgă în ordine cronologică – mai degrabă este vorba despre o călătorie emoțională de tip roller-coaster, cu trecerea prin cel puțin 2 stadii și revenirea la stadii anterioare cu intensități diferite.

Negarea este un mecanism de apărare temporar care constă în refuzul diagnosticului. Evitarea confruntării cu boala nu trebuie să dureze prea mult pentru că poate avea implicații negative în ceea ce privește întârzierea începerea tratamentului. Spre final, negarea este însoțită și de anxietate privind situația în care diagnosticul chiar este adevărat, fiind un prim pas spre integrare a situației.

Furia apare după ce individul își dă seama că negarea nu mai poate continua. În fața diagnosticului de boală, pacientul se întreabă de ce a trebuit să i se întâmple lui și nu altora, cu ce a greșit el ca să primească această pedeapsă? Caută vinovați pentru situația în care se află și poate avea momente de agresivitate față de apropiați (care trebuie să-l lase să-și exprime revolta și să înțeleagă că este o modalitate de ajustare la statutul de bolnav).

Negocierea este etapa în care pacientul își manifestă speranțe privind evoluția bolii sale și promite (divinității, medicilor, familiei, însuși) o viață mult mai echilibrată (va renunța la vicii, se va dedica mai mult celorlalți). El negociază cu boala timp în plus, își face planuri pentru viitor, este cooperant și aderent la tratament.

Depresia apare ca urmare a epuizării mecanismelor de apărare și constă într-o decompensare emoțională față de etapa precedentă: individul renunță la speranță și la toate planurile de viitor, se gândește că oricum prognosticul este prost și ce rost are să mai lupte. În această etapă pot apare separarea afectivă de cei apropiați, izolarea socială, sentimente de povară pentru familie, refuzul alimentației, idei și chiar tentative de suicid.

Acceptarea apare atunci când pacientul își găsește resursele de a depăși etapa de depresie, conștientizează care va fi evoluția bolii sale și se înarmează pentru a lupta cu boala și pentru a profita de viață.

Abaterea de la traseul celor 5 etape (dorință de eutanasie) sau prelungirea trăirii lor peste 6 luni este considerată patologică. Reacția individuală la boală depinde de tipul de personalitate, vârstă, nivelul de educație și convingerile religioase. Pe lângă succesul asistenței medicale, solicitarea emoțională poate fi ameliorată și prin asistență psihologică sub formă de grupuri de suport, psihoterapie cognitiv-comportamentală, tehnici de relaxare și control al durerii.

foto: tvbythenumbers.zap2it.com

Add comment


Security code
Refresh

Ultimele comentarii