Tratamentul infecției cu Helicobacter pylori

Dacă în urmă cu câteva decenii tratamentul ulcerului avea la bază chirurgia (diverse intervenții gastrice + vagotomie) și suprimarea secreției gastrice acide (cu antisecretorii), actualmente acesta este centrat pe eradicarea infecției cu Helicobacter pylori, odată cu dovedirea asocierii bacteriei cu boala ulceroasă.

În plus, dacă în trecut scopul era ameliorarea durerilor, favorizarea vindecării ulcerului activ și prevenirea recurenței, acum putem vorbi despre tratament curativ prin vindecarea infecției cu Helicobacter pylori.

Există mai multe scheme de tratament pentru infecția cu Helicobacter pylori, cea mai cunoscută fiind tripla terapie anti-HP (2 antibiotice și un antisecretor sau citoprotector):

  • omeprazol 40mg/zi (fie în priză unică dimineața cu 30 minute înainte de prima masă a zilei, fie câte 20mg dimineața și seara) + claritromicină (500mg de 2 ori/zi) + metronidazol 500mg x2/amoxicilină 1000mg x2 timp de 7-10-14 zile (omeprazol poate fi înlocuit cu alt inhibitor de pompă protonică: esomeprazol, lansoprazol, pantoprazol, rabeprazol). Inhibitorul de pompă protonică se continuă până la 30 zile.
  • inhibitor de pompă protonică de tipul esomeprazol 30 zile + amoxicilină 1g x 2/zi + levofloxacină 500 mg 1/zi 10-14 zile
  • subsalicilat de bismut + metronidazol + amoxicilină/tetraciclină (în loc de metronidazol se poate folosi tinidazol)

Aceste scheme sunt asociate cu o complianță mediocră – necesitate de a lua medicamente de 4 ori/zi, timp de 2 săptămâni, cu apariția de reacții adverse la până la 1/3 dintre pacienți. O altă problemă a acestor scheme de triplă terapie este emergența de tulpini rezistente la metronidazol sau claritromicină, a căror prevalență este în continuă creșetere în funcție de zona geografică. Pentru aceste situații au fost propuse terapii secvențiale (cu administrarea consecutivă și nu simultană a antibioticelor anti-Helicobacter pylori), terapii simplificate folosind combinații fixe (bismut + metronidazol + tetraciclină) și scheme terapeutice noi schema LOAD (levofloxacină, omeprazol, nitazoxanidă și doxiciclină) sau PARC (proton pump inhibitor, amoxicillin, rifabutin, ciprofloxacin). Asocierea vitaminei C și E au fost raportate că ar putea crește rate de eradicare a infecției (Helicobacter 2012).

Pentru a verifica eficiența tratamentului de eradicare se recomandă efectuarea antigenului Helicobacter pylori din scaun sau testul respirator cu uree la 1 lună posttratament antibiotic.

foto: madrimasd.org

Add comment


Security code
Refresh