Depresia post-partum (depresia post-natal?) este o form? de depresie care apare la gravide în primele s?pt?mâni dup? na?tere.

Boala afectează 1 din 7 femei și se manifestă prin tristețe, oboseală, tulburări de somn și alimentație, scăderea libidoului, episoade de plâns, reacții emoționale puternice, anxietate și iritabilitate, senzația de mamă nepotrivită. Deși apar cel mai adesea precoce după naștere, simptomele pot persista și până la câteva luni sau un an. Deși este considerată a fi o consecință a deficitului de vitamine, sutudiile au arătat că depresia postpartum apare datorită modificărilor hormonale pe care le suferă femeia în timpul sarcinii; pe de altă parte, tratamentul hormonal nu s-a dovedit benefic la femeile care dezvoltă depresie post-partum. Majoritatea prospetelor mămici se recuperează prin intermediul unui grup de suport (discuție cu alte mame) sau prin psihoterapie.

Depresia post-partum este mai severă decât “baby blues”, o stare care apare la 80% dintre femei și care este caracterizată prin modificări comportamentale (singurătate, plâns fără motiv, oboseală, anxietate, iritabilitate) în primele zile după naștere, dar care dispar rapid (maxim 1-2 săptămâni). Dacă baby-blues nu necesită tratament din partea medicului, depresia post-partum da.

Depresia postnatală paote apărea și după avort, naștere de făt mort sau adopție.

Cauze ale depresiei post-partum

Cauza depresiei post-partum nu a fost pe deplin elucidată, însă se presupune că sunt implicate fluctuațiile hormonale care apar odată cu sarcina și nașterea. În timpul gestației, nivelul de estrogeni și progesteron crește considerabil, pentru ca în primele 24 ore după naștere să aibă loc o prăbușire bruscă a nivelului hormonilor sexuali feminini la nivelul dinainte de sarcină. Bazându-se pe faptul că micile variații hormonale din timpul ciclului menstrual pot cauza schimbări ale stării și comportamentului femeilor în perioada premenstruală (sindromul premenstrual), fluctuațiile nivelulului hormonilor dinainte și după naștere sunt considerate a produce depresia post-partum.

O altă ipoteză este disfuncția tiroidiană, fiind cunoscut că sarcina și nașterea sunt asociate cu modificările ale funcției glandei tiroide care pot determina stări de agitație, indispoziție, anxietate, neliniște. Efectuarea testelor de funcționalitate tiroidiană (TSH, T3, T4) poate stabili dacă aceasta este cauza depresiei post-natale. În cazul în care se confirmă o disfuncție tiroidiană, odată cu inițierea tratamentului simptomele depresiei post-natale pot dispărea.

Nu în ultimul rând, absența sprijinului și implicării partenerului și a familiei în creșterea copilului poate duce la apariția de fenomene depresive.

Stressul, prima sarcină, fumatul, alimentația artificială, familiile dezorganizate, statusul socioeconomic scăzut, istoricul personal de familială de episoade depresive sau tulburare bipolară (maniaco-depresivă) și tulburarea disforică premenstruală (formă severă de sindrom premenstrual), cresc riscul unei femei de a dezvolta depresie postnatală.

Simptome

Depresia post-partum debutează cel mai adesea în săptămânile 3-4 după naștere, iar simptomatologia se accentuează în săptămânile 7 și 8. Cel mai adesea simptomele sunt puse pe seama oboselii mamei, astfel că depresia post-partum este adesea neglijată și netratată. Boala are un efect negativ și asupra copilului, afectând relația acestuia cu mama și dezvoltarea sa psihologică.

Simptomele constau în stări de tristețe, neputință, inutilitate, nesiguranță, copleșire și vinovăție, pierderea interesului față de orice activitate, lipsa energiei, scăderea capacității de atenție, concentrare și de implicare, tulburări de somn, agitație psihomotorie, extenuare, scăderea libidoului, tulburări de apetit (anorexie, bulimie), anxietate, irascibilitate, atacuri de panică, scăderea poftei de viață și gânduri suicidare. Cel mai adesea femeile au senzația că nu sunt potrivite pentru rolul de mamă și se simt vinovate pentru acest lucru, sunt excesiv îngrijorate de sănătatea copilului, dezvoltă o inadecvare față de viața socială și tulburări comportamentale.

Semnele care pot fi evidențiate la examenul clinic sunt tahipneea, tahicardia și tremorul.

Stările depresive post-partum sunt clasificate în funcție de gravitate ca: baby-blues (cea mai ușoară formă), depresie post-partum și psihoză postpartum (cea mai gravă formă). Dacă depresia post-partum poate interfera cu activitățile zilnice ale femeii, psihoza poate duce la ruperea contactului cu realitatea, cu apariția de halucinații vizuale și auditive, delir, reacții de furie și agitație, crize de depersonalizare, sentimentul de îndepărare de copil, gândire confuză, comportament bizar și neadecvat – care uneori pot necesita chiar și internarea în spital (dacă femeia devine un pericol pentru sine și pentru cei din jur).

Tratament

Managementul depresiei post-partum cuprinde psihoterapie cognitiv-comportamentală, grupuri de suport și tratament medicamentos (în formele moderat-severe). Consilierea trebuie să fie efectuată atât femeii cât și partenerului.

Tratamentul medical constă în administrarea de antidepresive din clasa inhibitorilor recaptării serotoninei (SSRI, selective serotonin reuptake inhibitor) sau antidepresive triciclice. Deoarece unele medicamente antidepresive se excretă în laptele matern, femeile trebuie să menționeze medicului dacă alăptează sugarul (majoritatea SSRI și antidepresivelor triciclice trec puțin în laptele matern, cu excepția fluoxetinei și doxepinei). Durata tratamentului este de cel puțin 6 luni (uneori medicul poate decide continuarea administrării până la 1 an), pentru a asigura combaterea depresiei și prevenirea recăderilor. Ameliorarea simptomatologiei apare după 4-8 săptămâni de tratament, uneori chiar mai devreme. Femeile cu istoric de episoade repetate de depresie trebuie să urmeze tratament antidepresiv pe termen lung.

În absența tratamentului, despresia post-partum poate avea o evoluție nefastă atât asupra mamei cât și asupra copilului.

Prevenirea depresiei post-partum se face prin suport din partea familiei în creșterea și îngrijirea copilului, asigurarea unei alimentații sănătoase și a unui program regulat de exerciții fizice, evitarea alcoolului, a cofeinei sau a altor energizante, evitarea suprasolicitării și participarea la cât mai multe activități în aer liber, evenimente sociale.